Francesco Petrarca

De Vichipedie, la enciclopedie libare dute in marilenghe.
Francesc Petrarca

Francesc Petrarca, par talian Francesco Petrarca (Areç, 20 lui 1304Arquà, 18-19 lui 1374), al fo un poete e scritôr talian, un dai plui impuartancj e innomenâts.

Su la lenghe dal so Cjançonîr e di pochis altris oparis e fo fondade la normalizazion dal talian e propite il Cjançonîr al fo il prin model pe poesie par cetant timp.

Biografie[cambie | modifiche il codiç]

Nassût a Areç tal 1304 di un nodâr esiliât di Florence, tal 1312 la sô famee e si trasferì a Avignon, dulà che i papis a vivevin in chê volte: chi al studià gramatiche e retoriche e dopo jurisprudence, ma vint miôr lei libris latins. Al scrivè la sô prime poesie cuant che sô mari e murì, tal 1318 o tal 1319. Tal 1320 al si trasferì a Bologne cuntun fradi, ma pe muart dal pari al tornà a Avignon tal 1326.

Chi tal 1327, secont lis informazions che lui al dà, che no o savìn se a son veris, al cognossè la femine, za maridade, che al amà simpri, Laure, par talian Laura; pi di mancul, al deventà cleric. Al vivè sedi in Provence sedi in Italie, cambiant ispès citât. Tal 1341 al fo coronât cul orâr a Rome pe sô ativitât literarie. Il 1348 al è un an un grum impuartant par Petrarca: pe Peste Nere e morì Laure, che lui al continuà a amâ. Tal 1350, lant a Rome pal Jubileu, al cognossè a Florence Zuan Boccaccio, che al deventà un grant amì di lui. Al finì di meti su la redazion definitive de sô opere mestre, il Canzoniere (talian, par furlan Cjançonîr) o Rerum vulgarium fragmenta (latin, Framencj di robis volgaris), tal 1374, l'istès an de sô muart, vignude a Arquà, che cumò par talian e si clame Arquà Petrarca.

Oparis plui impuartantis[cambie | modifiche il codiç]

I trionfs di Amôr, de Castitât e de Muart intune opare di Andree Mantegna

Il Cjançonîr[cambie | modifiche il codiç]

Viôt la pagjine dal Cjançonîr.

I Triumphi[cambie | modifiche il codiç]

I Triumphi (Trionfs) a son une opare taliane in poesie, mai finide, cul titul in lenghe latine. Te opare a son sîs trionfs: chei di Amôr, che al rive suntun cjar ardint e cun un grum di amants famôs, de Castitât, de Muart, cu la narazion di chê de sô amade Laure, de Fame, che e je plui fuarte de Muart, dal Timp, che al scancele la Fame, e de Eternitât, cu la contemplazion di une belece imortal, che e je ancje chê perfete di Laure cuant che il so cuarp al sarà unît cu l'anime tal cîl.

Il Secretum[cambie | modifiche il codiç]

Cheste sezion no je ancjemò te Vichipedie

Bibliografie[cambie | modifiche il codiç]

  • Giulio Ferroni, L'esperienza letteraria in Italia, Einaudi scuola, 2010, vol. 1
  • Claudio Marazzini, La lingua italiana. Profilo storico, il Mulino, Bologne, 2002